Gingivita reprezintă primul stadiu al afectării acestor țesuturi și este complet reversibilă prin metode locale simple.
Boala parodontală (cunoscută și ca parodontoză) este următorul stadiu, o afecțiune multifactorială care reprezintă inflamația cronică a țesuturilor care susțin dinții în os. Principala ei cauză o reprezintă activitatea agresivă a bacteriilor conținute în placa și tartrul ce acoperă suprafețele dentare. Sunt incriminați și factorul genetic, stresul, iar fumatul este cel mai de temut factor favorizant și agravant. Netratată, această boală duce la mobilitate dentară și, în final, la pierderea dinților.
Sângerarea este primul semn al unei nereguli la nivelul gingiilor. Apare frecvent la periaj, masticație, sau în cazurile mai grave, chiar spontan. Din păcate, de cele mai multe ori este ignorat, permițând astfel avansarea bolii parodontale.
Un alt semn important este reprezentat de retracția gingiilor, adică expunerea rădăcinilor dentare prin migrarea marginii gingiei către apexul dintelui (partea terminală a rădăcinii). Se întâmplă mai ales după vârsta de 40 de ani, și poate fi un fenomen izolat, localizat, sau poate afecta întreaga dantură, având o cauză generală.
Un miros neplăcut la nivelul cavității bucale, care nu poate fi îndepărtat prin spălarea dinților sau prin clătiri frecvente cu apă de gură, este un alt motiv pentru a consulta medicul specialist. Halena fetidă provine de la conținutul pungilor parodontale. Odată îndepărtat acesta, va dispărea și mirosul neplăcut.
Un alt semnal de alarmă este reprezentat de mobilitatea dinților. Dacă se ajunge până aici înseamnă că suportul osos s-a diminuat cantitativ și afecțiunea parodontală a avansat.
Pacientul trebuie să înțeleagă importanța unei igiene impecabile. Medicul parodontolog poate ajuta la stoparea evoluției bolii parodontale, dar numai cu cooperarea riguroasă a pacientului. Orice tratament începe cu igienizarea cavității bucale (detartraj, periaj și airflow). Ulterior, cu instrumente caracteristice, se face un grafic al adâncimii defectelor osoase și în funcție de rezultatele obținute, se decide următorul pas.
Tratamentul modern al bolii parodontale este unul complex: chirurgical, medicamentos și conservativ. Se urmărește îndepărtarea factorilor cauzali, eliminarea țesuturilor infectate și reducerea inflamației, imobilizarea dinților mobili și refacerea aspectului fizionomic al gingiei. Deși boala parodontală nu se vindecă, ea poate fi stopată din evoluție, iar efectele ei diminuate. Prin regenerarea tisulară ghidată, se protejează osul de acțiunea bacteriilor, iar gingia este regenerată și protejată.
Rezultatele obținute trebuie păstrate prin controale periodice și reevaluări ale stării de sănătate a parodonțiului.
Parodontologia vizează, de asemenea, tratamentul afecțiunilor asociate implantului dentar : peri-implantita reprezintă pierderea osului din jurul implantului dentar.
Bruxismul reprezintă o altă afecțiune gravă și este caracterizat de scrâșnitul sau încleștatul dinților. Acesta apare la majoritatea persoanelor cel puțin o dată în viață. Poate fi diurn sau nocturn, însă cel neconștientizat, care apare noaptea, este obiceiul care aduce modificări la nivelul cavității bucale și poate afecta calitatea vieții. Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți că au acest obicei.
Metode de tratament :
- gutierele de bruxism, reprezentate printr-o folie de plastic de 1mm grosime, perfect adaptate pe arcadele dentare (se confecționează după amprentarea în prealabil a arcadelor maxilare). Acestea împiedică uzura smalțului și reduc contracția musculară prin împiedicarea contactelor dintre arcadele dentare, acestea făcând o mișcare de glisare. De asemenea, prin semnele imprimate cu timpul pe gutieră, se poate identifica tiparul mișcării de bruxism și se poate interveni asupra lui.
- gutiere de repoziționare a dinților, pentru alinierea optimă a dinților aflați în malpoziție (mușcătură defectuoasă), care rezolvă atât defectul de ocluzie cât și problema bruxismului. Pentru confecționarea acestora este însă nevoia de consultul unui medic specialist ortodont.
- injectarea unor cantități scăzute de toxină botulinică (Botox), într-o diluție caracteristică acestei afecțiuni. Această substanță provoacă relaxarea mușchilor în care este injectată, ameliorând considerabil contracția intensă a acestora (și deci a manifestării bruxismului), dar permițând în același timp optima funcționare a mușchiului. Tratamentul constă în 5-6 injecții în mușchiul maseter, aproximativ de două ori pe an.
